Decizia CCR nr. 574/2019Punctul 18

18. Prin Decizia nr. 643 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragraful 13, Curtea a reținut că textele de lege criticate reprezintă aplicarea și dezvoltarea, în cadrul legislației infraconstituționale, a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea individuală. Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din Constituție, în faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate, iar, potrivit art. 23 alin. (7) din Constituție, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. S-a reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 23 alin. (9) din Constituție, care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege“, nu pot fi interpretate ca fiind de natură să împiedice dreptul procurorului de a exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva încheierii prin care instanța dispune asupra măsurii arestării preventive, ci ca o garanție a libertății individuale care se adaugă celorlalte garanții stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiași text constituțional și care trebuie deopotrivă respectate și aplicate. ...