Decizia CCR nr. 643/2014Paragraful 19

13. Contrar celor arătate în încheierea de sesizare, Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă aplicarea şi dezvoltarea, în cadrul legislaţiei infraconstituţionale, a garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea individuală. Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din Constituţie, "În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate" iar, potrivit art. 23 alin. (7) din Constituţie, "Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Dispoziţiile art. 23 alin. (9) din Constituţie, invocate de instanţa de judecată în motivarea excepţiei, şi care stabilesc că "Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege" nu pot fi interpretate ca fiind de natură să împiedice dreptul procurorului de a exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva încheierii prin care instanţa dispune asupra măsurii arestării preventive, ci ca o garanţie a libertăţii individuale care se adaugă celorlalte garanţii stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiaşi text constituţional, şi care trebuie deopotrivă respectate şi aplicate.