Decizia CCR nr. 578/2019Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.10.2019 · dosar 1.799/104/2017
Punctul 19
19. Revenind la critica de neconstituționalitate, dincolo de pertinența argumentelor care fundamentează soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la persoanele îndrituite să formuleze plângere în fața instanței împotriva soluțiilor de clasare dispuse de procuror, argumente pe care instanța constituțională și le însușește pe deplin, Curtea reține că în prezenta cauză autoarea excepției de neconstituționalitate nu își îndreaptă critica spre dispoziția legală care stabilește sfera persoanelor îndrituite la calea de atac (art. 340 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 336 din cod) și care limitează implicit dreptul denunțătorului la formularea plângerii, așa cum s-a prezentat mai sus, ci asupra dispoziției legale care consacră posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a încunoștința organul de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni, deci chiar norma în temeiul căreia autoarea a dobândit calitatea de denunțător în virtutea căreia formulează critica de neconstituționalitate (art. 290 din Codul de procedură penală). Or, este evident că această din urmă normă procesuală nu prezintă niciun viciu de neconstituționalitate din perspectiva criticilor formulate de autoare, obiectul excepției fiind greșit determinat, astfel că o atare sesizare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗