Decizia CCR nr. 578/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că nu împărtășește punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție expus în Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, conform căruia noțiunea de denunțător este incompatibilă cu aceea de persoană vătămată, care în calitate de subiect pasiv și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului a suferit din fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială. Astfel, dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune, nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat cu referire la aspectele sesizate, deoarece procedura prevăzută de art. 278^1 din vechiul Cod de procedură penală are un caracter privat dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției în drepturile sau interesele sale legitime. Arată că nu împărtășește acest punct de vedere deoarece nu înțelege de ce interesul public al denunțătorului ar trebui să se limiteze la sesizarea organelor de urmărire penală și nu îi conferă acestuia dreptul de a sesiza și instanța de judecată competentă să judece plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 126 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) din Constituție. ...