Decizia ÎCCJ nr. 298/2025 (HP)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
30. Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în procedurile de unificare a practicii judiciare următoarele decizii ce pot fi relevante:
– Decizia nr. 10 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.“; ...
– Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.“; ...
– Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție», stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare.“; ...
– Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ...
– „calcularea drepturilor salariale ale reclamanților (consilieri de probațiune) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, pentru perioada anterioară emiterii actului administrativ (Ordinul ministrului justiției), raportat la principiile egalității și nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“; ...
– „calcularea drepturilor salariale ale reclamanților (ofițeri de politie judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, începând cu data de 23.03.2020 și în continuare până la zi, raportat la principiile egalității și nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“; ...
– Decizia nr. 132 din 7 aprilie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 13 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, prin raportare la colegii magistrați cărora li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cu VRS 605 de la diferite date anterioare ordinelor de încadrare ale reclamanților (judecători) din prezenta cauză, acestora din urmă li se poate acorda recalcularea indemnizațiilor de încadrare cuvenite în baza VRS 605 de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar în situația necontestării acestor ordine.“ ... ... ...
Sursa oficială ↗