Decizia CCR nr. 544/2019Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal respectă exigențele constituționale, opțiunea legiuitorului de a sancționa, în acest mod, concursul de infracțiuni încadrându-se în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Cu privire la critica formulată de autorul excepției, potrivit căreia nu ar exista o limită maximă a pedepsei rezultante obținute în urma aplicării textului criticat, se susține că aceasta este neîntemeiată, întrucât o astfel de pedeapsă rezultantă nu poate să depășească limita generală a pedepsei cu închisoarea, prevăzută la art. 60 din Codul penal, care este de 30 de ani. Cu privire la individualizarea pedepselor, se arată că există o individualizare legală, făcută de legiuitor, și o individualizare judiciară, care aparține judecătorului, iar prin maniera de reglementare a pedepsirii concursului de infracțiuni, la art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, legiuitorul nu a încălcat atribuțiile judecătorului. ...