Decizia CCR nr. 524/2019Punctul 8

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public. Astfel, potrivit textului menționat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus una dintre următoarele soluții: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (și anume infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcției publice), caz în care nu prezintă relevanță pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcționarului public și condamnarea acestuia pentru una dintre infracțiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înțelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale. Principiul legalității, statuat la nivel comunitar prin art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și consacrat la nivel național de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği contra Turciei, paragraful 70). Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita. Însă, având în vedere că din cauza caracterului de generalitate al legilor redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Așa fiind, apreciază că, în cauza de față, dispozițiile legale criticate nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. Pe cale de consecință, consideră că textul legal criticat este enunțat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție apreciază că prevederile legale criticate nu consacră un caz de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, situație în care ar fi obligatorie respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiași articol. ...