Decizia CCR nr. 526/2019Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 2.802/3/2017
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că în noua deciziei de pensie, emisă după recalcularea acesteia în baza Legii nr. 223/2015, nu a mai fost luată în calcul prima orară de zbor, deși aceasta a fost inclusă în soldele lunare brute încasate în ultimele 6 luni anterioare pensionării. Se susține că dispozițiile de lege criticate, care exclud din baza de calcul al pensiei prima orară de zbor, încalcă dreptul de proprietate și art. 53 din Constituție. În acest sens se arată că diminuarea bazei de calcul al pensiei militare, prin eliminarea unui spor permanent, în speță prima orară de zbor, nu are o justificare rezonabilă. Autorul excepției mai susține că prima de zbor este echivalentul primei de ambarcare primite de militarii din marină, care este inclusă în baza de calcul al pensiei pentru militarii din marină. Se mai arată că prima orară de zbor reprezintă însăși esența activității de aviație, fiind acordată pentru orele lunare de zbor efectuate. Precizează că, în perioada cât a activat ca pilot militar, avea obligația să efectueze lunar un număr de ore de zbor și, chiar dacă acestea nu erau plătite în fiecare lună, prima de zbor restantă era achitată retroactiv, la fel ca celelalte sporuri. ...
Sursa oficială ↗