Decizia CCR nr. 512/2019Punctul 6

6. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că, în cauză, în temeiul Legii nr. 9/1998, al Legii nr. 290/2003 și al Legii nr. 393/2006, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri unui „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În acest context se susține că emiterea Legii nr. 164/2014, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanțe asupra statului ar avea loc în decursul a 5 ani, nu este de natură a răspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând în acest mod drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. De altfel, conceptul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condițiile în care Legea nr. 164/2014 instituie o a doua eșalonare a plății unei creanțe asupra statului. Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor a mai fost eșalonată în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi. În concluzie, autorii excepției solicită Curții Constituționale să constate că măsura instituită prin legea criticată, de reeșalonare a unor debite ale statului pe o perioadă de 5 ani, nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubiri acordate prin lege. ...