Decizia CCR nr. 513/2019Punctul 16

16. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin art. 108 alin. (4) din Constituție, inexistența ca sancțiune a actului administrativ nepublicat, distinctă de nulitate, a dobândit un statut constituțional. Aceste dispoziții sunt reluate în cuprinsul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001, potrivit cărora: „Hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.“ De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, având ca denumire marginală „Publicarea actelor normative“, „în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I“. După cum sa arătat în doctrină, hotărârea de Guvern nepublicată și orice alt act administrativ „lovit de inexistență“ nu se bucură de prezumția de legalitate și nici de executarea din oficiu. Având în vedere acestea, Guvernul consideră că este neîntemeiată critica autorului excepției, în sensul că abrogarea art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a lipsit nejustificat instanțele de judecată de un text precis de sancționare a actului nepublicat, generând insecuritate juridică. Potrivit art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România. În doctrină s-a arătat că legile, indiferent de forma lor de exprimare, sunt prezumate în mod absolut că sunt cunoscute de toți cetățenii, prin urmare, judecătorul nu poate solicita părților să propună probe cu privire la dovada normelor juridic. Regula enunțată nu are valoare absolută, art. 252 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă stabilind unele excepții: textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum și dreptul internațional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată; dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege. Prima excepție, vizând, printre altele, textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, este considerată în doctrină o consecință firească, deoarece obligativitatea caracteristică normei juridice impune cunoașterea acesteia, iar acest din urmă deziderat se poate realiza, în principiu, doar prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. În lumina celor mai sus expuse, soluția legislativă cuprinsă în art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conferind părții interesate posibilitatea de a face dovada textelor care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege - este de natură să satisfacă exigențele dreptului convențional, constituțional și legal la un proces echitabil în termen rezonabil (optim și previzibil). Se invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 422 din 10 mai 2007, potrivit căreia „oricine trebuie să cunoască legea, care, în accepțiunea sa de act normativ primar, reglementează cu privire la drepturi și obligații. În cazul actelor secundare este de remarcat că ele sunt emise pentru executarea legii și sunt destinate cu precădere autorităților publice, care le execută având în vedere atât criterii de legalitate, cât și de oportunitate, aceasta cu atât mai mult cu cât administrația, în sens larg, pentru a putea funcționa, are nevoie deseori de posibilitatea de a uza de măsuri urgente“. ...