Decizia CCR nr. 465/2019Punctul 36
Punctul 36
36. A impune criterii circumstanțiale într-o manieră care să anihileze însăși rațiunea grațierii individuale este contrară principiului egalității. Încălcarea principiului egalității cetățenilor duce la ostracizarea unei categorii de cetățeni, întrucât neagă prerogativa statului de a ierta fapta comisă, astfel că libertatea individuală a cetățenilor este apreciată în mod diferit în funcție de infracțiunea comisă. Acești cetățeni ar deveni discriminați chiar prin declarația expresă a Legii fundamentale, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalității. De aceea, din perspectiva principiului egalității nu există nicio justificare obiectivă și rațională pentru care grațierea individuală să vizeze numai o parte dintre persoane, în funcție de natura infracțiunilor săvârșite. Din contră, grațierea individuală trebuie să aibă aplicabilitate generală și abstractă, revenind autorității competente decizia de a o acorda sau de a o refuza. Curtea constată, astfel, încălcarea principiului egalității, în componenta sa privind nediscriminarea, ceea ce se constituie, prin prisma art. 152 alin. (2) din Constituție, într-o suprimare a unei garanții constituționale asociate drepturilor și libertăților fundamentale. ...
Sursa oficială ↗