Decizia CCR nr. 465/2019Punctul 42

42. Astfel, sfera de aplicare a grațierii individuale nu poate fi limitată printr-o normă constituțională cu caracter general, întrucât o asemenea limitare contravine în sine art. 152 alin. (2) coroborat cu art. 16 din Constituție; obiter dictum, nicio normă cu caracter general de nivelul legii nu ar putea limita sfera de aplicare a grațierii individuale pentru că ar fi contrară art. 16 din Constituție. Prin urmare, Curtea constată că stabilirea cu caracter de principiu a unei limitări cu privire la sfera de aplicare a grațierii individuale în sensul interzicerii sale în privința infracțiunilor de corupție nu poate fi realizată nici prin Constituție și nici printr-o normă juridică infraconstituțională, o atare reglementare, indiferent de nivelul său normativ, fiind în sine contrară principiului egalității. Astfel, problema de drept constituțional identificată prin prisma principiului egalității nu este aceea a nivelului normativ de reglementare, ci a imposibilității reglementării unei astfel de soluții normative, care denaturează regimul juridic al grațierii individuale și limitează puterea discreționară a Președintelui României. Rezultă că nu poate fi impusă o interdicție generală și valabilă ad aeternam de acordare a grațierii individuale în privința anumitor categorii de infracțiuni, întrucât aprecierea oportunității acordării acesteia revine în exclusivitate Președintelui României. De aceea, având în vedere puterea discreționară de care se bucură, Președintele României poate acorda, prin decret, grațierea individuală numai pentru un anumit cuantum al pedepsei sau pentru anumite infracțiuni, fără a se pune problema, în acest caz, a încălcării art. 16 din Constituție. Astfel, stabilirea in concreto a cuantumului pedepsei și/sau a infracțiunilor pentru care se acordă grațierea individuală revine Președintelui României cu ocazia emiterii decretului de grațiere individuală. ...