Decizia CCR nr. 446/2019Punctul 17
Punctul 17
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește situația de fapt și cadrul procesual în care aceasta a fost invocată, astfel cum reiese din actele dosarului cauzei, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a efectuat o investigație la Agenția Națională de Administrare Fiscală - care este operator de date cu caracter personal, pentru verificarea modului în care au fost respectate prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001. Cu această ocazie, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare a unor contravenții, prin care s-a reținut săvârșirea de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a unor fapte prevăzute și sancționate de Legea nr. 677/2001. Astfel, prin procesul-verbal de constatare și sancționare în discuție s-au reținut următoarele: 1. „Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal“, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 4 alin. (1) lit. a) și d) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală a prelucrat și publicat pe alt site de internet decât propria pagină de internet, contrar prevederilor Codului de procedură fiscală și Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 3 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării, în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă; 2. „Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal“, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a asigurat informarea completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate, la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform constatărilor din procesul-verbal. În acest context Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat excepție de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗