Decizia CCR nr. 424/2019Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2019 · dosar 9.336/3/2017
Punctul 28
28. Rezultă din cele de mai sus că este dreptul exclusiv al legiuitorului să acorde scutiri/facilități/eșalonări în legătură cu plata acestor creanțe fiscale (a se vedea și Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, paragraful 33). Însă, în acordarea regimului de scutiri/facilități, legiuitorul este ținut de o condiție de rezonabilitate (est modus in rebus), în sensul că aplicarea unui tratament juridic diferențiat trebuie să fie unul justificat, iar criteriul care trebuie avut în vedere în aprecierea acestui caracter ține, astfel cum reiese chiar din preambulul ordonanței de urgență, de interesul general de susținere a creșterii economice prin sprijinirea contribuabililor aflați în dificultate și care nu au fost în măsură să acceseze o eșalonare la plata obligațiilor fiscale restante și maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare, cu scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul general consolidat. ...
Sursa oficială ↗