Decizia CCR nr. 683/2016Paragraful 41

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2016 · dosar 2.128A/2016.3
Paragraful 41
33. Rezultă din cele de mai sus că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a acorda scutiri/facilităţi/eşalonări în legătură cu plata acestor creanţe, însă, în cadrul acestei competenţe, legiuitorul trebuie să respecte principiul egalităţii în privinţa persoanelor faţă de care au fost emise procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune. Potrivit art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, neregulile de sistem sau deficienţele sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar impun aplicarea unui tratament juridic nediferenţiat chiar şi în ipoteza în care unele categorii de persoane se află în situaţii diferite. În condiţiile în care art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 stabileşte că aceste creanţe bugetare se recuperează de la beneficiarii proiectelor şi că sumele aferente acestora au fost primite în mod necuvenit, legiuitorul poate scuti, în mod justificat, de la restituirea acestora beneficiarii care s-au obligat la unele prestaţii esenţiale în considerarea sumei plătite de autoritatea de management. Cu alte cuvinte, în acordarea regimului de scutiri/facilităţi, legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate (est modus in rebus), în sensul că aplicarea unui tratament juridic diferenţiat - precum în cazul de faţă - trebuie să fie unul justificat, iar criteriul care trebuie avut în vedere în aprecierea acestui caracter ţine chiar de obligaţiile din contractul la care părţile au consimţit.
Sursa oficială ↗