Decizia CCR nr. 423/2019Punctul 9

9. Avocatul Poporului arată că, referitor la prevederile art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, critica raportată la art. 44 din Constituție nu poate fi reținută. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele acestuia fiind stabilite prin lege. Textul de lege criticat este o materializare a prevederilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât scopul este acela de a stinge creanțele fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni. Referitor la faptul că imobilul vizat de executare silită este bun comun, iar textul de lege nu permite partajarea acestuia, ceea ce încalcă dreptul de proprietate al celuilalt soț, critica ține de aplicarea normei juridice, nicidecum de conținutul acesteia. Situația în speță intră sub incidența art. 242 alin. (1) din cod, potrivit căruia „Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei“. ...