Decizia CCR nr. 419/2019Punctul 9

9. Referitor la criticile privind neconstituționalitatea intrinsecă, autorul sesizării susține că legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 sunt considerați fondatori semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății. Textul de lege criticat este neclar, deoarece prevede că nu poate avea calitatea de fondator al unei societăți persoana căreia i s-a interzis expres acest drept prin hotărâre judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracțiunile prevăzute în cuprinsul normei criticate. Or, printre pedepsele complementare reglementate la art. 66 alin. (1) lit. a) -o) din Codul penal nu se regăsește pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita calitatea de fondator, iar pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) , cea referitoare la interzicerea exercitării dreptului „de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii“, nu se suprapune decât în unele cazuri cu situația în care persoanele condamnate s-au folosit de calitatea de fondatori pentru a săvârși infracțiuni din categoriile enumerate de lege. Autorul obiecției de neconstituționalitate apreciază că, în lipsa corelării normei criticate cu dispoziția de la art. 66 alin. (1) lit. a) -o) din Codul penal, instanța de judecată nu poate stabili pedeapsa complementară a dreptului de a exercita calitatea de fondator al unei societăți, întrucât această sancțiune nu este prevăzută de Codul penal. Consecința imposibilității de aplicare, prin hotărâre judecătorească definitivă, a pedepsei complementare a dreptului de a exercita calitatea de fondator pentru infracțiunile prevăzute de normă conferă acesteia neclaritate și impredictibilitate, contrar exigențelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale. Mai mult, o astfel de reglementare lasă, practic, fără obiect interdicția respectivă, fiind o normă care nu va putea fi aplicată niciodată. Or, față de standardele de calitate dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale prin raportare la principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, o astfel de dispoziție este neclară atât pentru judecători (inducându-se ideea că legea reglementează o pedeapsă complementară distinctă), cât și pentru alte categorii de destinatari: persoanele care doresc să fondeze o societate sau chiar pentru persoanele din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului, instituție cu atribuții în înregistrarea societăților prevăzute de Legea nr. 31/1990. ...