Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 5
Punctul 5
5. De asemenea, conform Deciziei nr. 98/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare, respectiv art. 2 alin. (1) liniuța a treia, „Autoritățile statelor membre consultă Banca Centrală Europeană în legătură cu orice proiect de reglementare care intră în sfera sa de competență în temeiul Tratatului și, în special, în ceea ce privește (...) băncile centrale naționale“. În aplicarea acestei decizii, Ghidul pentru consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare, publicat de Banca Centrală Europeană în octombrie 2015, stabilește la pct. 3.3 următoarele: „În mod evident, aceasta include proiectele de reglementare ce afectează misiunile fundamentale de îndeplinit prin intermediul SEBC conform articolului 127 alineatul (2) din Tratat (adică definirea și punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii, desfășurarea operațiunilor de schimb valutar, deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre și promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți) și articolului 16 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) (emiterea de bancnote euro)“. ...
Sursa oficială ↗