Decizia ÎCCJ nr. 341/2025 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 29.09.2025 · dosar 3.067/1/2024
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 21. În ceea ce privește prevederile art. 21 din Legea nr. 196/2018, instanța de trimitere a considerat că alegerea unei noi persoane în organele de conducere ale asociației de proprietari implică modificarea statutului, fiind necesar ca hotărârea adunării generale să fie înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de către judecătorie, pentru ca respectiva hotărâre să fie opozabilă terților. ... 22. Referitor la dispozițiile art. 57 lit. a) din Legea nr. 196/2018, instanța de trimitere a apreciat că președintele asociației de proprietari poate formula acțiuni judiciare, în numele asociației, numai în baza unui mandat special, acordat de către adunarea generală, cu excepția ipotezei reglementate la art. 78 alin. (2) din Legea nr. 196/2018. În argumentarea acestei opinii a arătat că din coroborarea prevederilor art. 194 lit. b) teza finală din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 57 lit. a) din Legea nr. 196/2018 rezultă că președintele asociației de proprietari trebuie să prezinte un mandat special, acordat de adunarea generală, neavând relevanță faptul că a fost legal ales, prin hotărâre a adunării generale, întrucât simpla calitate de președinte nu îi conferă acestuia dreptul de a introduce orice acțiune judiciară în numele asociației de proprietari. ... ...
Sursa oficială ↗