Decizia CCR nr. 391/2019Punctul 14

14. Observând motivarea excepției de neconstituționalitate și cadrul în care aceasta a fost ridicată, Curtea reține că în cauză nu subzistă doar o problemă de interpretare și aplicare a normelor criticate, ci chiar o deficiență cu relevanță constituțională a sintagmei supuse analizei, sesizată de instanța de judecată chemată să o interpreteze și să o aplice. Practic, un dubiu al instanței în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor legale menționate este convertit într-o problemă de constituționalitate, prin invocarea, în principal, a impreciziei care a determinat interpretările divergente, precum și a unei contradicții cu o serie de texte constituționale, a uneia dintre interpretările identificate. Câtă vreme instanța însăși invocă lipsa de claritate a legii aplicabile în speță, cu raportare la principiul supremației Constituției, precum și neconstituționalitatea uneia dintre posibilele interpretări, identificate în raport cu o serie de norme constituționale care configurează rolul, atribuțiile și actele Președintelui României, a refuza examinarea pe fond a excepției de neconstituționalitate, cu motivarea că în cauză competența ar reveni exclusiv instanței chemate să interpreteze și să aplice legea, ar avea semnificația încălcării chiar de către instanța constituțională a rolului său constituțional. Așadar, nu este vorba de o simplă dezlegare a unei chestiuni de drept, ci a unei probleme de constituționalitate, de competența Curții Constituționale. Ca urmare, și din acest punct de vedere, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate. ...