Decizia CCR nr. 391/2019Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată se referă mai întâi la admisibilitatea acesteia, apreciind, în esență, că în cauză nu este în discuție „numai o chestiune de interpretare“ a textului criticat, sens în care sunt susținerile părților, ci „inclusiv imprecizia acestuia cu conotație neconstituțională“. De asemenea, apreciază că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, „date fiind obiectul cauzei și textele legale incidente, pe care părțile și-au bazat argumentele“. În continuare, instanța susține că art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 este neconstituțional, în sensul că tinde să limiteze atribuțiile constituționale ale Președintelui României, în ceea ce privește calitatea sa de comandant suprem al forțelor armate române, potrivit art. 92 alin. (1) teza întâi din Constituție. Se susține că, prin prisma acelorași prevederi constituționale, textul de lege criticat încalcă și prevederile art. 80 alin. (1) din Constituție, întrucât „îi limitează șefului statului rolul esențial de garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării, deoarece induce soluția partajării atribuțiilor șefului statului cu deținătorii altor funcții publice înalte, dar care nu sunt menționați în aceste texte constituționale, anume ministrul apărării naționale“. Potrivit motivării instanței, calitatea de comandant al forțelor armate, respectiv atribuția constituțională a Președintelui României de comandant suprem militar, conferită de art. 92 alin. (1) din Constituție, nu este circumscrisă de textul constituțional niciunei intermedieri sau limitări, nu este condiționată de acțiunile sau inacțiunile altor actori politici, indiferent de poziționarea acestora în stat. Acolo unde legiuitorul constituant a dorit „să supună decretul președintelui unei cenzuri“, prin contrasemnarea sa de către prim-ministru, a prevăzut expres aceste ipoteze, cum sunt cele enumerate în art. 100 alin. (2) din Constituție. Similare sunt și cazurile în care președintele își exercită anumite atribuții pe baza propunerilor altor autorități publice sau formulate de înalți demnitari, când decretul președintelui nu poate fi emis în absența propunerilor respective (de exemplu, art. 125 și art. 134 din Constituție, referitoare la numirea în funcție a magistraților definitivi, inclusiv a judecătorilor inamovibili). De asemenea, art. 92 alin. (1) din Constituție nu are nicio trimitere la vreo lege („potrivit legii“), care să detalieze ulterior modul de organizare și funcționare a forțelor armate. Se conchide astfel că președintele României „își poate exercita această atribuție constituțională esențială pentru ființa statului de management al forțelor armate“ în cadrul normativ creat de art. 92 alin. (1) , anume exercită direct atribuția și calitatea de comandant al forțelor armate. ...