Decizia CCR nr. 391/2019Punctul 19

19. În actuala redactare, textul art. 39 alin. (5) pornește și se fundamentează pe premisa unei colaborări în cadrul puterii executive în procedura de numire a șefului Statului Major al Apărării. De altfel, întregul așezământ constituțional românesc este fundamentat pe principiul colaborării între autoritățile publice în exercitarea puterii în stat, câtă vreme art. 1 alin. (4) se referă expres la echilibrul puterilor. Dispozițiile constituționale consacră numeroase forme de colaborare și echilibrare a puterilor, precum și între autoritățile publice în exercitarea aceleiași puteri, toate subsumate dezideratului bunei funcționări a statului de drept. Textele constituționale invocate de instanța de judecată reglementează atribuții ale Președintelui României în domeniul apărării (art. 92), al măsurilor excepționale (art. 93), precum și alte atribuții (art. 94). Enumerarea acestor atribuții de către legiuitorul constituant nu înseamnă excluderea de plano a oricărei alte autorități din sfera exercitării lor, dar nici nesocotirea rolului Președintelui României în arhitectura constituțională. De altfel, art. 94 lit. c) din Constituție stabilește că Președintele României „numește în funcții publice, în condițiile legii“, iar prelungirea mandatului în cauză se încadrează în ipoteza aceluiași text constituțional. Legiuitorul trebuie să reglementeze, însă, condițiile și procedura de urmat, cu respectarea cadrului constituțional care configurează atribuțiile Președintelui României în domeniul apărării, precum și a principiilor de separație, echilibru și cooperare loială între autoritățile publice, principii pe care deopotrivă toate autoritățile trebuie să le respecte în exercitarea atribuțiilor lor. ...