Sari la conținut

Decizia CCR nr. 373/2019Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.05.2019
Dosarul
4.445/2/2016

9. Având cuvântul, doamna avocat Ana Maria Filip solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, depunând note scrise în acest sens. Susține că prin modul de reglementare a dispozițiilor criticate sunt încălcate garanțiile prevăzute de Constituție cu privire la dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiție și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Pe de-o parte, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că disjungerea se poate dispune inclusiv, din oficiu, de către instanță, fapt ce poate crea ideea că judecătorul poate pronunța această soluție fără a o pune în discuția părților, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 26 alin. (5) din același act normativ prevăd că încheierea de disjungere este definitivă. Astfel, având în vedere că, pe de-o parte, se încalcă dreptul părților de a pune concluzii cu privire la măsura disjungerii, iar, pe de altă parte, se încalcă dreptul de a exercita o cale de atac, se ajunge la încălcarea prevederilor constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie