Decizia CCR nr. 379/2019Punctul 18
Punctul 18
18. În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși în dispozitivul încheierii de sesizare sunt menționate ca obiect al excepției dispozițiile art. 3 lit. f) și lit. l) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, în notele scrise autorul excepției arată că sunt contrare Constituției sintagma „ori altor asemenea interese ale țării“, cuprinsă în dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, și sintagma „în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) -k) “, cuprinsă în dispozițiile art. 3 lit. l) din același act normativ. Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „ori altor asemenea interese ale țării“, cuprinsă în dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, și sintagma „în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) -k) “, cuprinsă în dispozițiile art. 3 lit. l) din același act normativ. Legea nr. 51/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014. Legea nr. 255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile art. 3 lit. f) și lit. l) din Legea nr. 51/1991 au următorul conținut:
Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:
[…]
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale. ...
[…]
l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) -k) , precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii. ... ...
Sursa oficială ↗