Decizia CCR nr. 374/2019Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.05.2019 · dosar 7.661/118/2016
Punctul 9
9. Cu ocazia examinării constituționalității normelor legale menționate, Curtea Constituțională a pronunțat și alte decizii prin care a apreciat că acestea sunt conforme Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte, câtă vreme acordarea de către stat a despăgubirilor, în cazul unei arestări sau detenții ilegale, se face, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, „în condițiile legii“, autoritatea legislativă fiind singura în măsură să dispună asupra cazurilor și condițiilor în care se poate beneficia de asemenea despăgubiri. Deși statuările Curții Constituționale au vizat constituționalitatea dispozițiilor art. 504 din vechiul Cod de procedură penală, rațiunile avute în vedere sunt identice și pentru cauza pendinte, unde se tranșează tot răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, dar în raport cu reglementarea inserată în art. 538 alin. (1) din noul Cod de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗