Sari la conținut

Decizia CCR nr. 374/2019Punctul 5

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.05.2019
Dosarul
7.661/118/2016

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază că prin prevederile art. 538 din Codul de procedură penală se limitează în mod nepermis aria de cuprindere a situațiilor pentru care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Arată că, din examinarea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Constituție și ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultă că răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare revine întotdeauna și fără excepție, direct și nemijlocit, statului, care are obligația de a repara orice prejudicii suferite de cel care este arestat sau deținut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Susține că răspunderea statului este o răspundere de natură patrimonială, pentru că are drept obiectiv repararea prejudiciilor cauzate prin acele hotărâri judecătorești sau măsuri procedurale care au lezat drepturile subiective ale cetățenilor sau interesele lor legitime. Or, în reglementarea actuală, în cazul pronunțării unei condamnări pentru o faptă, în cazul incidenței unui caz de încetare a procesului penal, nu pot fi acordate despăgubiri, deoarece art. 538 din Codul de procedură penală nu prevede această posibilitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie