Decizia CCR nr. 362/2019Punctul 15

15. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia, în sensul că dispoziția de lege criticată este conformă cu dispozițiile art. 20, art. 21 și art. 129 din Constituție. În ceea ce privește concordanța cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța arată, în primul rând, că acest articol nu reglementează dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească. De altfel, acest aspect a fost constatat și de Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în care a arătat, pe de o parte, că art. 21 din Constituție nu prevede acest drept, iar, pe de altă parte, că, potrivit art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituția din 1991 (art. 126 și art. 129 din Constituția revizuită), competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună, în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea în acest sens Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a reținut că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și toate instanțele judecătorești prevăzute de Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997). Așa cum Curtea a reținut prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin instituirea unor proceduri speciale pentru situații speciale, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac, legiuitorul nu face decât să se supună prevederilor constituționale. Așa fiind, nu se poate susține că asemenea proceduri împiedică accesul la justiție, câtă vreme toți cei interesați au posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 din Convenție nu este aplicabil procedurilor privind pierderea cetățeniei (a se vedea în acest sens Decizia de admisibilitate din 3 decembrie 2002, pronunțată în Cauza Naumov împotriva Albaniei). Nici dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală, instituit de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, invocat de autorul excepției, nu este aplicabil în cauză. Astfel, în contextul în care există un instrument internațional ratificat de România în materia cetățeniei, care reglementează căile de atac ce trebuie puse la dispoziție de stat, prin legislația internă, pentru contestarea hotărârii privind pierderea cetățeniei, nu se pot reține ca incidente dispozițiile Protocolului nr. 7 la Convenție, care se referă la „materie penală“. Prin urmare, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile speciale cuprinse în art. 12 din Convenția europeană pentru cetățenie, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, care prevăd că „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât hotărârile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie să poată face obiectul unei căi de atac administrative sau judiciare, în conformitate cu dreptul său intern.“ ...