Decizia ÎCCJ nr. 217/2025 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
XI.1. Asupra admisibilității sesizării
38. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ...
39. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
40. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
41. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate:
a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ...
c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; ...
d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
42. Prima condiție este îndeplinită deoarece cauza se află în curs de judecată, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă. ...
43. Este îndeplinită și a doua condiție, întrucât cauza are ca obiect stabilirea și plata drepturilor de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, având în vedere calitatea de fost magistrat a reclamantei. ...
44. Cea de-a treia condiție de admisibilitate, care vizează existența unei chestiuni de drept, este îndeplinită parțial, doar în ce privește a doua întrebare expusă în cuprinsul sesizării. ...
45. Prin prima întrebare, Tribunalul Iași - Secția I civilă sesizează instanța supremă pentru a da rezolvare unei chestiuni de fapt, nu unei chestiuni de drept, așa cum obligă norma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motiv pentru care sesizarea se privește ca fiind inamisibilă. ...
46. Instanța de trimitere întreabă după cum urmează: „Dacă dispozițiile art. 211 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal se aplică magistraților numiți în funcție la data de 1 ianuarie 1999 ori dacă acestora le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2022, în forma în vigoare la data de 31.12.2023.“ ...
47. Din conținutul întrebării rezultă că, trimițând la o anumită categorie de persoane ce poate beneficia, potrivit legii, de pensia de serviciu prevăzută de legislația în domeniu, magistrații numiți în funcție la data de 1 ianuarie 1999, dată la care a fost numită în funcție partea reclamantă din proces, se cere instanței supreme identificarea legii aplicabile și calcularea vechimii în funcție în privința acestei categorii de persoane, cu arătarea textelor de lege constatate de instanța supremă că ar fi incidente. ...
48. Textele de lege menționate stabilesc condiții de pensionare relative la vârstă și vechimea în funcție necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu persoanelor indicate, printre care și procurorii, calitate deținută, potrivit încheierii de sesizare, de către partea reclamantă, numită în funcție la 1 ianuarie 1999, care a solicitat acordarea pensiei de serviciu la data de 19 ianuarie 2024, având eliberată de către angajator adeverință ce atestă împlinirea vechimii de 25 de ani în funcția de magistrat, în opinia părții, vechime împlinită la data de la 31 decembrie 2023, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, contrar aprecierii casei de pensii pârâte, care nu a emis în acest sens decizia de pensionare. ...
49. Față de conținutul normativ clar al textelor de lege, se constată că acordarea pensiei de serviciu nu este condiționată de data numirii în funcție a magistratului, ci de data îndeplinirii condițiilor de pensionare, printre care și vechimea în funcție, dată de la care drepturile se cuvin și se plătesc beneficiarului pensiei potrivit legii, iar îndeplinirea condițiilor de pensionare se verifică prin raportare la circumstanțele particulare ale cauzei, verificare ce nu poate fi delegată instanței supreme, pe calea sesizării prealabile. ...
50. Pe de altă parte, rezultă că Legea nr. 282/2023, modificând art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din Legea nr. 303/2022 prin norma prevăzută de art. I pct. 1 și 3, a reglementat, prin norma prevăzută de art. III, situațiile tranzitorii privind persoanele aflate în funcție la data intrării în vigoare a legii care au emise decizii de pensionare sau îndeplinesc la această dată condițiile de pensionare, persoanele care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a legii în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării sale în vigoare și persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare până la data intrării în vigoare a legii. ...
51. Problema privind modul de calcul al vechimii în funcție necesar a fi lămurită pentru a se stabili momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare de către persoanele indicate la art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 și de care depinde aplicabilitatea sau neaplicabilitatea normei tranzitorii în cazurile deduse judecății constituie obiectul celei de-a doua întrebări formulate de către instanța de trimitere. ...
52. Prin urmare, în absența identificării unei alte chestiuni de drept diferite privind textele de lege indicate de către instanța de trimitere, sesizarea având ca obiect prima întrebare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. ...
53. Prin a doua întrebare se solicită instanței supreme să stabilească „Dacă cerința realizării vechimii în muncă, prevăzute de art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, poate fi interpretată în sensul că durata acesteia este împlinită în ziua corespunzătoare din ultimul an, conform art. 2.552 alin. (2) din Codul civil, ori la finalul zilei precedente“. ...
54. Prin această întrebare, sesizarea aduce în discuție o problemă de drept reală, privind aplicabilitatea art. 2.552-2.555 din Codul civil în privința calculului duratei vechimii în muncă, chestiune ce presupune, în primul rând, stabilirea compatibilității dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 303/2022 și art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, privitoare la condițiile de pensionare, printre care condiția relativă la vechimea minimă în funcție, cu dispozițiile Codului civil privitoare la calculul termenelor substanțiale. ...
55. Dificultatea chestiunii de drept rezidă în faptul că Legea nr. 303/2022 nu conține o soluție legislativă diferită de cea prevăzută de art. 16 din Codul muncii cu privire la semnificația conceptului de vechime în muncă și în faptul că nici această lege și nici Codul muncii nu conțin norme privind modul de calcul al termenelor stabilite pe zile lucrătoare sau zile calendaristice pe care aceste acte normative le reglementează. ...
56. Modul de calcul al vechimii în funcție, stabilită pe ani prin dispozițiile din legislația privind statutul magistraților, nu este reglementat nici prin Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor în materia pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 608/2024, ulterior adoptării intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023. ...
57. Dezlegarea problemei de drept se impune în considerarea faptului că norma prevăzută de art. III din Legea nr. 282/2023, aflată în relație cu norma prevăzută de art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I din Legea nr. 282/2023, reglementează situații tranzitorii și a căpătat o aplicabilitate accentuată în activitatea instanțelor judecătorești în contextul general creat de multiplele modificări aduse recent legislației referitoare la statutul magistraților, îndeosebi normelor privind condițiile de pensionare, fapt ce a determinat formularea unui număr semnificativ de cereri de pensionare pe acest temei juridic. ...
58. Conținutul chestiunii de drept supuse dezlegării necesită însă fixarea acesteia în cadrul normativ adecvat și reformularea întrebării, într-o manieră clară și general valabilă, de natură să ofere un răspuns util instanțelor judecătorești, după cum urmează: Dacă, în interpretarea și aplicarea art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 și art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea avută anterior modificărilor aduse prin art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 282/2023, vechimea în funcție necesară pentru acordarea pensiei de serviciu se calculează potrivit art. 2.552 alin. (1) din Codul civil sau în durata sa se include ultima zi a termenului? ...
59. Această reformulare se impune pentru motivul că instanța de trimitere indică în mod greșit dispozițiile art. 2.552 alin. (2) din Codul civil, care se referă la termenele pe luni, deși în cauză este vorba despre vechimea în muncă de 25 de ani, iar, pe de altă parte, pentru că „ziua precedentă“ din întrebare înseamnă, în optica instanței de trimitere, ultima zi calendaristică a duratei de 25 de ani. ... ...
XI.2. Asupra fondului sesizării
60. Vechimea în muncă este reglementată de legislația muncii și desemnează perioada/perioadele de timp în care persoana desfășoară activitate în cadrul unui raport de muncă, precum și perioadele asimilate potrivit legii, indiferent de tipul contractului de muncă sau de modul de plată, durata vechimii stabilindu-se prin însumarea tuturor acestor perioade de timp. ...
61. În legătură cu conceptul de vechime în muncă, legiuitorul a definit și reglementat prin art. 111-158 din Codul muncii conceptele timp de muncă (cu durată normală de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână sau alte durate) și timp de odihnă (repaus săptămânal, minimum două zile pe săptămână, concedii de odihnă, medicale, sărbătorile legale etc.), impunând astfel respectarea în privința oricărei persoane a unui raport, în timp, între muncă, instruire și odihnă. ...
62. Faptul că dreptul comun în materia oricăror raporturi de muncă este reprezentat de Codul muncii reiese din dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din acest act normativ, instanța supremă statuând, prin decizii de unificare, că magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis căruia îi sunt incidente dispozițiile Codului muncii, dacă legea specială nu dispune în alt sens (a se vedea deciziile de recurs în interesul legii nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, și nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022). ...
63. Vechimea în funcție prevăzută de art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea avută anterior modificării prin art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 282/2023, dar și în redactarea ulterioară modificării, se grefează pe conceptul de vechime în muncă, constituind „vechime în specialitate“, și reprezintă perioada de timp în care persoana desfășoară activități corespunzătoare funcțiilor indicate de norma de drept (pentru o analiză detaliată a conceptelor a se vedea Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023). ...
64. Incompatibilitatea sistemelor de calcul al termenelor substanțiale și procedurale prevăzute de art. 2.553 alin. (1) din Codul civil și de art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de Codul muncii a fost statuată de către instanța supremă prin Decizia nr. 8/2024 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii. ...
65. Constatând că termenele de drept substanțial din Codul muncii sunt exprimate fie în zile calendaristice, fie în zile lucrătoare, instanța supremă a reținut prin decizia menționată, în raport cu limitele învestirii, că prin acest act normativ legiuitorul a instituit o categorie a termenelor pe zile lucrătoare, derogatorie de la dreptul comun (paragraful 80). ...
66. Prin aceeași decizie s-a constatat că în Codul muncii nu este prevăzut un mod de calcul al termenelor pe care actul normativ le reglementează, în sensul de a preciza dacă se calculează după sistemul exclusiv, reglementat prin art. 2.553 alin. (1) din Codul civil, sau dimpotrivă, după sistemul inclusiv, pe zile pline, când intră în calcul atât ziua în care termenul începe să curgă, cât și ziua în care se sfârșește, ori după un sistem intermediar, în care nu se socotește ziua în care termenul începe să curgă, dar se ia în calcul ziua în care se împlinește (paragraful 73). ...
67. În paragraful 87 din decizie, instanța supremă a arătat următoarele: „Prin examinarea compatibilității dispozițiilor art. 2.553 alin. (1) din Codul civil cu specificul raporturilor de muncă, potrivit art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se observă că aplicarea regulii în care nu se socotesc nici prima unitate de timp în care începe să curgă termenul și nici unitatea de timp în care se împlinește ar conduce la o prelungire nejustificată a duratei efective de timp incluse în calculul termenului, îndepărtându-se de la scopul și limitele acestuia“. ...
68. Considerentele deciziei în interesul legii menționate sunt pe deplin valabile, pentru identitate de rațiune, și în privința vechimii în muncă, termen de drept substanțial autonom și specific dreptului muncii, în privința căruia nu se identifică nicio rațiune pentru ca în durata sa să nu se includă ultima zi lucrătoare, în care persoana desfășoară activitate în baza unui raport de muncă legal încheiat. ...
69. Vechimea în muncă, care se poate suprapune ca perioadă de timp cu vechimea în funcție/specialitate, trebuie privită și în contextul normativ în care este reglementată, întrucât semnifică un criteriu care se utilizează de către legiuitor cu diverse funcțiuni, cum ar fi acordarea beneficiilor legate de munca prestată (salariu), acordarea pensiei ori altor drepturi de asigurări sociale, deschiderea accesului în funcții de execuție ori de conducere, acordarea de indemnizații etc. ...
70. În materia sistemului public de pensii, vechimea în muncă semnifică condiție de pensionare, astfel cum prevede și art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din Legea nr. 303/2022 și art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, așa că această perioadă de timp trebuie analizată prin raportare la reglementarea-cadru în materie de pensii, care se aplică tuturor beneficiarilor dreptului la pensie, inclusiv magistraților, dacă legea specială nu conține dispoziții contrare, derogatorii. ...
71. Faptul că dreptul comun în această materie este reprezentat de legea generală privind sistemul public de pensii și că sistemul de pensii al magistraților face parte din sistemul public și nu reprezintă un sistem neintegrat a fost statuat prin decizii ale instanței supreme și Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 63 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 8 aprilie 2025, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 303 din 9 iunie 2005 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005). ...
72. Prin urmare, dispozițiile din legislația privind statutul magistraților prin care se stabilesc condițiile de acordare a pensiei de serviciu, care are, potrivit legii speciale, regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă, se întregesc cu dispozițiile din reglementarea-cadru în materie de pensii (a se vedea în acest sens deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, și nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024.) ...
73. Or, potrivit dispozițiilor prevăzute de reglementările-cadru în materia sistemului public de pensii care s-au succedat în timp, vechimea în muncă prevăzută pentru stabilirea pensiilor constituie stagiu de cotizare. ...
74. Asimilarea cu stagiul de cotizare a vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 este statuată expres prin norma tranzitorie prevăzută de art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), după cum urmează: „(1) Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.“ La alin. (6) , norma prevede că „Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se realizează de către CNPAS prin casele teritoriale de pensii, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la alin. (5) “. ...
75. Legea nr. 19/2000 prevede, la art. 37 alin. (1) , că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. IV și V și alin. (2) , iar în secțiunea a 6-a din capitolul IV al legii anterior menționate se indică modul de calcul al pensiilor. ...
76. La art. 38 din lege s-au indicat perioadele necontributive asimilate stagiului de cotizare, la art. 39 alin. (1) s-a prevăzut obligația Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale de a certifica asiguraților anual stagiul de cotizare, iar la art. 83 alin. (1) s-a statuat că drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare. ...
77. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 31 octombrie 2006, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (prin care se reglementa vechimea necesară pentru ocuparea funcției de judecător sau procuror și pentru promovarea în aceste funcții începând cu 1 ianuarie 2005), reținându-se că dispozițiile Legii nr. 19/2000 determină și durata vechimii în magistratură. Instanța de contencios constituțional a arătat următoarele:
Vechimea în muncă este realizată întotdeauna în perioadele anterioare înscrierii la pensie, doar valorificarea acesteia se face în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data acordării pensiei.
Articolul 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 dispune păstrarea vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiei anterior intrării sale în vigoare și o identifică cu noua denumire de «stagiu de cotizare». Este adevărat că noua legislație nu mai prevede rotunjirea prin adăugare a vechimii. Aceasta pentru că aplică un nou sistem în care se valorifică întreaga activitate a beneficiarului pensiei, punctajul mediu anual calculându-se pentru perioada cotizată în fiecare an, iar, în final, punctul de pensie se stabilește pe baza punctajelor medii anuale.
Articolul 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede, de asemenea, păstrarea vechimii în magistratură, recunoscută anterior prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997. (...)
Stabilirea acestor criterii de acordare a pensiei de serviciu constituie prerogativa exclusivă a legiuitorului. Curtea observă că cele patru categorii de magistrați beneficiare (categoriile la care se face trimitere sunt cele indicate de art. 82 din Legea nr. 303/2004 s.n.) se află în situații obiectiv diferite, ceea ce justifică tratamentul juridic diferențiat.
În virtutea acelorași prerogative de care se bucură și având în vedere faptul că pensia de serviciu pentru magistrați reprezintă un drept special, legiuitorul a optat pentru condiționarea acordării acestui drept de realizarea unei vechimi minime complete, fără a accepta întregirea fracțiunilor de vechime. ...
78. Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin această lege, în vigoare la data formulării cererii de pensionare în procesul în care s-a formulat sesizarea pendinte, s-a statuat, la art. 16 lit. a) și lit. c) , în același sens, al asimilării vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 și a perioadei cuprinse între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a legii, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 stagiului de cotizare. ...
79. La art. 45 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se prevede că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat, după caz, de către angajator, la art. 165 se indică modul de determinare a punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 (care sunt defalcate pe ani calendaristici), iar la art. 166 se reglementează modul de determinare a punctajelor lunare pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a legii, 1 ianuarie 2011. ...
80. Prin normele de aplicare a prevederilor menționate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu modificările și completările ulterioare, la art. 34 s-a prevăzut că stagiul de cotizare se determină și se exprimă în zile calendaristice, iar prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 59/2014 a fost elaborată procedura tehnică de transformare a zilelor lucrătoare în zile calendaristice, în vederea determinării stagiului de cotizare. ...
81. Legea nr. 263/2010 a fost abrogată, ulterior, prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024. ...
82. Legea nr. 360/2023 prevede în același sens la art. 13 lit. a) și d) , anume că perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 pentru care s-a datorat sau, după caz, s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale, precum și perioada ulterioară acestei date, în care persoanele au fost asigurate, conform legii, constituie stagiu de cotizare, respectiv, la art. 39 alin. (1) , că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat/angajator. ...
83. Prin noua lege-cadru se reglementează, la art. 42, în mod expres, modul în care se calculează perioadele care reprezintă stagiu de cotizare și, implicit, vechimea în muncă utilă, anume „în ani, luni și zile calendaristice“. ...
84. Examinarea dispozițiilor legale expuse relevă împrejurarea că de esența vechimii în muncă nu este curgerea timpului și împlinirea unui termen, fapt de care legea civilă leagă, din rațiuni de stabilitate a relațiilor juridice, exercitarea drepturilor și obligațiilor civile și aplicarea de sancțiuni civile pentru nerespectarea termenelor prescrise. ...
85. Vechimea în muncă constituie un termen substanțial autonom de dreptul muncii, reprezentând un interval de timp ce poate debuta la orice dată calendaristică, rezultat din însumarea timpilor de muncă, cu luarea în considerare a timpilor de odihnă, astfel cum sunt prevăzuți de Codul muncii, determinați în zile, luni ori ani de muncă, sintagma „an calendaristic“ având în această materie înțelesul de an de muncă, nu cel din limbajul comun, de perioadă de timp cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie. ...
86. Când vechimea în muncă este asimilată, potrivit legii, stagiului de cotizare, aceasta devine utilă pentru obținerea pensiei, situație în care zilele, lunile și anii de muncă se privesc ca zile, luni și ani de stagiu de cotizare. ...
87. Însumarea perioadelor ce constituie vechime în muncă utilă poate viza categorii de timp diferite, în funcție de modul în care timpul este repartizat și de tipul muncii, precum timp de lucru normal, timp de lucru redus, timp de muncă de noapte, timp de muncă în regim de repaus, fapt care a impus stabilirea unui algoritm de calcul al vechimii în muncă aplicabil tuturor persoanelor care desfășoară activități în baza unui raport sau mai multor raporturi de muncă. ...
88. În aplicarea art. 16 alin. (1) și art. 42 din Legea nr. 360/2023, respectiv a art. 15 din normele de aplicare legii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 181/2024, a fost publicată o procedură tehnică de transformare a zilelor lucrătoare în zile calendaristice valabilă începând cu 1 septembrie 2024 (a se vedea https://www.cnpp.ro/documents). ...
89. Procedura tehnică mai sus arătată este similară cu procedura aprobată prin Ordinul nr. 59/2014 al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice emis în aplicarea Legii nr. 263/2010, ceea ce probează aceeași modalitate de calcul al perioadelor de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 și ulterior acestei date, până în prezent, asimilate stagiului de cotizare în condițiile legii, modalitate ce ține seama de condițiile în care munca a fost prestată, normale, speciale, deosebite etc. ...
90. Calculul stagiului anual este indicat la pct. 3 din procedură, iar pentru realizarea sa instrucțiunile obligă ca pentru fiecare asigurat să se stabilească, mai întâi, numărul mediu lunar de zile calendaristice din fiecare an, după o formulă care ține seama de indicatorul ZILE_CALEND(LN), ce semnifică numărul total de zile calendaristice aferente fiecărei luni în care asiguratul a realizat stagiu de cotizare (indiferent de numărul de zile realizate). ...
91. La pct. 5 din procedura tehnică se prevede „Calculul stagiului total pentru perioadele începând cu data de 1 aprilie 2001“, iar la subpunctul 5.2 „Însumarea zilelor din stagiile anuale“ se observă că instrucțiunile obligă să se calculeze TOT_ZILE_AN, reprezentând numărul calendaristic de zile calculat în fiecare an de stagiu din perioada de asigurare începând cu 1 aprilie 2001, și TOT_ZILE_STG_INIT, reprezentând numărul total de zile calendaristice realizat în perioada de asigurare începând cu 1 aprilie 2001. ...
92. Din modalitatea de scriere a algoritmului de calcul se poate deduce că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, stabilirea stagiului anual de cotizare realizat de o persoană în condiții normale de lucru se raportează la fiecare interval de timp reprezentând un an lucrat din intervalul de timp reprezentat de numărul total al anilor lucrați, obținut prin însumarea tuturor zilelor calendaristice din fiecare lună în care asiguratul a realizat stagiul de cotizare și, apoi, pentru total ani, respectiv că procedeul se aplică pentru calcularea oricărui interval de timp care reprezintă stagiu de cotizare/vechime în muncă. ...
93. Se poate concluziona că pentru determinarea stagiului de cotizare pentru pensiile din sistemul public și, implicit, pentru perioadele de vechime în muncă asimilate acestuia, legiuitorul a prevăzut un mod de calcul propriu, aspect ce face incompatibilă folosirea oricărui alt sistem de calcul stabilit prin alte acte normative pentru calcularea duratei vechimii în muncă, inclusiv a sistemului prevăzut de art. 2.552 alin. (1) din Codul civil. ...
94. Modul de calcul utilizat în sistemul public de pensii se aplică și în materia pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 304/2022, pentru calculul duratei vechimii minime complete stabilite de art. 211 alin. (1) , (3) și (4) din lege în redactarea avută de norma de drept anterior modificării aduse prin art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 282/2023, dar și forma modificată, mod de calcul ce presupune însumarea tuturor zilelor calendaristice, inclusiv ultima zi din anul care marchează sfârșitul perioadei de timp reprezentând vechime în muncă și, deopotrivă, stagiu de cotizare în care persoana a desfășurat activitate în funcțiile indicate de norma de drept, în condiții normale de lucru, dispozițiile art. 2.552 alin. (1) din Codul civil nefiind incidente. ...
95. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2.552 alin. (1) din Codul civil se susține și pe baza principiilor generale de interpretare a normelor juridice privind raportul dintre norma generală și norma specială, întrucât stabilirea prin reglementarea-cadru din sistemul public de pensii a unui mod de calcul diferit probează, în afara oricărui dubiu, intenția legiuitorului de a deroga de la orice alt sistemului de calcul stabilit anterior, interpretului legii nefiindu-i permisă înlăturarea acestuia, pe cale de interpretare, în scopul aplicării sistemului de calcul prevăzut de norma generală. ...
96. Se constată, totodată, că prin legile-cadru din materia sistemului public de pensii nu se prevede că acestea s-ar completa cu dispozițiile Codului civil, ci se indică instituții din cod de la care aceste legi derogă, instituții în privința cărora acest cod semnifică dreptul comun, precum cele relative la obligațiile și beneficiile ce revin asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii care au locul de ședere permanentă pe teritoriul altui stat - art. 5 alin. (3) , la prescripție - art. 91, la contul curent indiviz - art. 156 alin. (8) din Legea nr. 360/2023. ...
97. Legile-cadru privind sistemul de pensii reglementează însă instituții și din alte materii de drept, în privința cărora sunt indicate alte acte normative de la care acestea derogă, precum Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, instituții în privința cărora aceste coduri constituie dreptul comun, nu Codul civil. ...
98. Se poate concluziona, astfel, că legile-cadru din materia sistemului public de pensii, în general, Legea nr. 360/2023 în vigoare în prezent, în particular, conțin o reglementare autonomă aplicabilă exclusiv sistemului public de pensii garantat de stat, cu privire la care nu se poate reține că semnifică un domeniu la care se referă litera sau spiritul Codului civil, cerință prevăzută de art. 2 alin. (2) din cod, pentru ca ansamblul de reguli pe care acest cod le reglementează să constituie dreptul comun. ...
99. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă, ... ... ...
Sursa oficială ↗