Decizia CCR nr. 312/2019Punctul 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.05.2019 · dosar 840C/2019
Punctul 35
35. Curtea reține că art. 35 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților folosește două noțiunii distincte, respectiv atribuții „stabilite“ de Biroul permanent și atribuții „încredințate“ de președintele Camerei Deputaților. Astfel, Biroul permanent, organ colegial, fixează, prin vot, atribuțiile fiecărui vicepreședinte dintre cele care țin de sfera sa de competență, în timp ce președintele Camerei Deputaților, organ unipersonal, printr-un acord de voință, încredințează vicepreședintelui unele/toate atribuțiile sale. Noțiunea de a „încredința“ are sensul de a da ceva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere. Întrucât în dreptul public se aplică principiul delegata potestas non delegatur [Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, paragraful 165], rezultă că atribuțiile încredințate nu pot fi delegate cu caracter permanent pentru că aceasta ar însemna un transfer de competență, ceea ce este inadmisibil. De aceea, sensul textului analizat nu poate fi decât acela că delegarea atribuțiilor către vicepreședintele Camerei Deputaților poate avea numai caracter temporar în funcție de constrângerile pe care le implică chiar caracterul unipersonal al autorității care le încredințează. În aceste condiții, vicepreședintele acționează în numele și pe seama președintelui Camerei Deputaților, așadar, în reprezentarea acestuia, iar actele îndeplinite se socotesc a fi realizate chiar de titularul originar din punctul de vedere al normelor atributive de competență, respectiv președintele Camerei Deputaților. Prin urmare, este firesc ca textul analizat să nu distingă între atribuțiile de rang constituțional și regulamentar ale președintelui Camerei Deputaților, în sensul că numai cele regulamentare ar putea fi delegate. ...
Sursa oficială ↗