Decizia CCR nr. 312/2019Paragraful 6

În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituționalitate formulată de grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților s-ar fi impus a fi admisă și constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Obiectul controlului de constituționalitate Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, care au următorul cuprins: (1) Vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite de Biroul permanent sau încredințate de președintele Camerei Deputaților. (2) Vicepreședinții conduc activitatea Biroului permanent și a plenului Camerei Deputaților, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie a președintelui Camerei Deputaților. (3) În perioada în care președintele Camerei Deputaților asigură interimatul funcției de Președinte al României, atribuțiile președintelui Camerei Deputaților se exercită de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președintele Camerei Deputaților ... 2. Textele constituționale invocate în motivarea sesizării de neconstituționalitate Dispozițiile constituționale invocate în susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 64 alin. (1) și (2) cu referire la alegerea președinților celor două Camere ale Parlamentului, art. 66 alin. (3) privind atribuția președinților celor două Camere ale Parlamentului de convocare în sesiune extraordinară a acestora, art. 89 alin. (1) cu privire la consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului, art. 98 alin. (1) privind interimatul funcției de Președinte al României, art. 146 lit. a) , b) , c) și e) cu privire la atribuția președinților celor două Camere ale Parlamentului de a sesiza Curtea Constituțională și art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale. ... 3. Motivarea sesizării de neconstituționalitate În motivarea sesizării de neconstituționalitate s-a arătat că dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, conform cărora președintele Camerei Deputaților poate delega toate atribuțiile sale, inclusiv pe cele constituționale, vicepreședintelui Camerei, în acest mod vicepreședintele înlocuitor dobândind competențe constituționale, contravin prevederilor art. 64 alin. (1) și (2) , art. 66 alin. (3) , art. 89 alin. (1) , art. 98 alin. (1) și art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituție, din moment ce atribuțiile prevăzute în textele constituționale antereferite pot fi exercitate numai de cel ales prin votul Camerei, respectiv de președintele Camerei Deputaților. S-a mai arătat că textul criticat nu este suficient de clar în ceea ce privește decizia de nominalizare a unuia dintre cei patru vicepreședinți, care să exercite atribuțiile președintelui Camerei, la solicitarea acestuia sau în absența acestuia. Ținând cont de faptul că cei patru vicepreședinți ai Biroului permanent al Camerei sunt aleși pe criteriul configurației politice, se consideră că ar fi fost mai mult decât necesar ca textul să prevadă expres o modalitate de desemnare a vicepreședintelui care îl înlocuiește pe președinte când acesta este absent. În lipsa unor criterii obiective de desemnare a vicepreședintelui înlocuitor, dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulament lasă loc arbitrarului și interpretărilor, fiind în același timp neclare, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. S-a mai susținut că dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților contravin celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 17 mai 1994, care a stabilit că natura juridică a Regulamentului este aceea de hotărâre care reglementează organizarea proprie și internă a Camerei, prevederile sale nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru deputați, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera. Astfel, s-a apreciat că dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulament înlătură efectele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale mai sus menționate. Or, considerentele și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale se impun cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept. De aceea s-a apreciat că prevederile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților încalcă și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție. ... 4. Cu privire la criticile de neconstituționalitate astfel formulate reținem următoarele: Potrivit art. 64 alin. (2) din Constituție, președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Astfel, aceștia sunt aleși pentru îndeplinirea unui mandat al cărui conținut îl constituie realizarea atribuțiilor prevăzute în sarcina lor de Constituție și Regulament. Constituția prevede expres la art. 66 alin. (3) , art. 89 alin. (1) , art. 98 alin. (1) și art. 146 lit. a) , b) , c) și e) atribuțiile președinților celor două Camere ale Parlamentului. Art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților stabilește atribuțiile președintelui Camerei prin care acesta asigură funcționarea Camerei pe întreaga durată a existenței acesteia, reprezintă Camera Deputaților în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, cu alte persoane juridice române și cu cetățenii și sesizează Curtea Constituțională, în condițiile prevăzute la art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituția României, republicată. Potrivit art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților: + Articolul 34 Președintele Camerei Deputaților are următoarele atribuții: a) convoacă deputații în sesiuni ordinare sau extraordinare, conform prevederilor prezentului regulament; ... b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaților, asistat obligatoriu de 2 secretari, și asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum și respectarea prevederilor prezentului regulament; ... c) acordă cuvântul, moderează discuțiile, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabilește ordinea votării, precizează semnificația votului și anunță rezultatul acestuia; ... d) conduce lucrările ședințelor Biroului permanent; ... e) sesizează Curtea Constituțională în condițiile prevăzute la art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituția României, republicată; ... f) asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaților ori, după caz, Președintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale; ... g) îndeplinește atribuțiile care îi revin în privința examinării parlamentare a proiectelor de acte legislative și a proiectelor de acte fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum și a altor documente din domeniul afacerilor europene, potrivit prezentului regulament; ... h) efectuează deplasări în țară ca reprezentant al Camerei Deputaților în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, cu alte persoane juridice române și cu cetățenii; ... i) reprezintă Camera Deputaților în relațiile externe pe toată durata mandatului său; ... j) prezintă rapoarte justificative, anual, în cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaților asupra utilizării fondului Președintelui; ... k) poate dispune secretarului general efectuarea de controale ale activității serviciilor Camerei Deputaților; ... l) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul regulament, precum și însărcinările date de plenul Camerei Deputaților. ... Astfel, funcția de președinte al Camerei Deputaților are o importanță constituțională deosebită, dată de complexitatea și de rolul său de autoritate prevăzută în Constituție la titlul III. Președintele Camerei Deputaților se alege pe durata mandatului Camerei, iar ceilalți membri ai birourilor permanente sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni. Această distincție subliniază necesitatea asigurării permanenței funcției de președinte al Camerei. Acesta este ales de majoritatea deputaților prezenți [a se vedea art. 22 alin. (2) din Regulament], în timp ce alegerea vicepreședinților, a secretarilor și a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configurației politice a Camerei Deputaților și negocierii liderilor grupurilor parlamentare [a se vedea art. 24 alin. (1) din Regulament]. Prin urmare, președintele Camerei Deputaților, având în vedere majoritatea necesară alegerii sale, reprezintă Camera, în ansamblul ei, atât în relațiile cu alte autorități, asigurând legătura cu puterea executivă, cât și pe plan extern, cu parlamentele altor state. Acestea sunt aspectele care fac distincția între instituția președintelui Camerei Deputaților și ceilalți membri ai acesteia. Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Regulament, președintele Camerei Deputaților poate încredința, delega atribuțiile sale unuia dintre vicepreședinți, fără ca textul să distingă între atribuțiile legate de asigurarea funcționării Camerei și cele rezervate de Constituție, în mod limitativ și expres, pentru președintele acesteia. Astfel, în situația în care președintele Camerei deleagă toate atribuțiile sale, inclusiv pe cele constituționale, practic, vicepreședintele înlocuitor dobândește competențe constituționale. Mai mult, vicepreședintele are inclusiv dreptul de a invalida deciziile președintelui Camerei ori de a acționa contrar dorinței acestuia. De aceea nu se poate admite delegarea tuturor atribuțiilor președintelui Camerei decât atunci când acesta asigură interimatul funcției de Președinte al României, însă chiar și în acest caz, desemnarea vicepreședintelui care să îndeplinească atribuțiile președintelui Camerei, inclusiv pe cele constituționale, ar trebui să se facă în temeiul unui vot acordat de plenul Camerei, iar nu pe baza deciziei subiective a președintelui acesteia. Pe de altă parte, rolul vicepreședinților este de a acorda sprijin în exercitarea atribuțiilor de către președintele Camerei, de a asigura continuitatea conducerii funcționale a Camerei, prin îndeplinirea unor sarcini nominalizate de către Biroul permanent. De aceea, atribuțiile constituționale ale președintelui Camerei Deputaților nu pot fi exercitate decât intuitu personae, fără ca acesta să le poată încredința altei persoane, întrucât este ales prin votul majorității deputaților prezenți, iar nu prin negociere politică. O delegare a acestor atribuții ar trebui realizată doar cu acordul celor care l-au ales, respectiv cu acordul plenului Camerei Deputaților. Singura ipoteză în care o persoană poate să îndeplinească funcția de președinte al Camerei, fără a fi ales, este când lucrările Camerei sunt conduse de decanul de vârstă, între momentul întrunirii Camerelor și cel al alegerii președintelui. Chiar și în această situație activitatea sa se reduce la procedura de formare a grupurilor parlamentare, de alegere a comisiei de validare a mandatelor, de validare a cel puțin două treimi din mandate, în vederea constituirii legale a Camerei și de alegere a președintelui. Atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza instanța de contencios constituțional nu poate forma obiectul delegării. În conformitate cu dispozițiile constituționale ale art. 146 lit. e) , Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, Constituția impune în termeni imperativi manifestarea de voință expresă a unuia dintre cele cinci subiecte de drept antereferite. De altfel, atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza instanța de contencios constituțional, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție, constituie o prerogativă care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 19 decembrie 2018, paragrafele 57 și 59, îl vizează exclusiv pe titularul dreptului de sezină, neputând forma obiectul delegării. În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 538 din 12 septembrie 2018, Curtea Constituțională, pentru un alt titular al dreptului de sezină, respectiv prim-ministrul Guvernului României, a statuat că atribuțiile constituționale ale prim-ministrului, întemeiate pe ideea de reprezentare a Guvernului, nu pot fi delegate. Concret, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: 57. Prim-ministrul deține un loc aparte - primus inter pares - în structura Guvernului, Constituția asigurându-i, pe lângă prerogativa esențială de conducere a Guvernului și coordonare a activității membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor ce le revin [art. 107 alin. (1) ], un statut special și o poziție de autoritate executivă de sine stătătoare, cu prerogative proprii, exclusive. Acestea vizează, în esență, raporturile sale cu Parlamentul și cu Președintele României, raporturi ce sunt, însă, indisolubil legate de rolul constituțional al Guvernului. Astfel, Președintele României desemnează candidatul pentru funcția de prim-ministru [art. 85 alin. (1) ], urmând ca acesta să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului [art. 103 alin. (2) ]; prim-ministrul poate cere participarea Președintelui României la ședințele Guvernului și în alte situații decât cele prevăzute de art. 87 alin. (1) ; prim-ministrul contrasemnează decretele emise de Președintele României în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute în art. 91 alin. (1) și (2) , art. 92 alin. (2) și (3) , art. 93 alin. (1) și art. 94 lit. a) , b) și d) [art. 100 alin. (2) ]; prim-ministrul prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate [art. 107 alin. (1) fraza a doua]; prim-ministrul propune Președintelui numirea și revocarea unor membri ai Guvernului [art. 85 alin. (1) ], precum și desemnarea unor interimari [art. 107 alin. (4) ]; propune Parlamentului aprobarea noii structuri sau compoziții politice a Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală [art. 85 alin. (2) și (3) ]; semnează hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern [art. 108 alin. (4) ]; prim-ministrul are dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională [art. 146 lit. e) ]; Guvernul este demis dacă prim-ministrul se află într-unul din cazurile de încetare a funcției de membru al Guvernului, prevăzute la art. 106 sau se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile [art. 110 alin. (2) ]; spre deosebire de ceilalți membri ai Guvernului, prim-ministrul nu poate fi revocat de Președintele statului [art. 107 alin. (2) ]. Toate aceste competențe/prerogative de ordin constituțional îl vizează direct, exclusiv și personal pe prim-ministru. (...) ... 59. Așa fiind, Curtea constată că atribuțiile/prerogativele exercitate exclusiv de prim-ministru în realizarea rolului politic al Guvernului sunt, în primul rând, cele de conducere și de reprezentare a Guvernului în raporturile cu celelalte autorități publice constituționale, cum ar fi Președintele României, Parlamentul, Curtea Constituțională, precum și de coordonare a activității membrilor Guvernului, cu respectarea atribuțiilor ce le revin. Aceste atribuții concretizează rolul eminamente politic și exclusiv al prim-ministrului în realizarea programului de guvernare, prin asigurarea îndeplinirii măsurilor adoptate în planul politicii interne și externe a țării. Este evident că aceste atribuții exclusive, fiind direct legate de rolul politic al prim-ministrului în structura statutului de drept, nu pot fi delegate, fiind indisolubil legate de persoana prim-ministrului titular, numit în funcție potrivit normelor constituționale. ... Considerentele nr. 57 și nr. 59 ale Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018 includ în sfera prerogativelor exclusive, care nu pot forma obiectul delegării, dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, prevăzut în art. 146 lit. e) din Constituție. Includerea dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională în sfera prerogativelor exclusive, nesusceptibile de delegare, nu poate opera numai pentru unul dintre cei cinci titulari enumerați în dispozițiile constituționale ale art. 146 lit. e) (respectiv, numai pentru prim-ministru), ci pentru toți titularii menționați în cuprinsul acestor dispoziții constituționale, considerentele general obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018 fiind pe deplin aplicabile și în cazul celorlalți titulari ai dreptului de sezină, respectiv și în cazul Președintelui României, al președintelui Senatului, al președintelui Camerei Deputaților și al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Fiecare dintre aceste subiecte de drept are o serie de prerogative proprii și exclusive, atribuite prin Constituție, și care, sub nicio formă, nu pot fi delegate către cel desemnat să-i țină locul. Una dintre aceste prerogative este aceea de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională. Ca atare, sesizarea Curții Constituționale cu un astfel de conflict reprezintă un atribut exclusiv, personal și netransferabil al fiecăruia dintre cele cinci subiecte de drept enumerate în Constituție în textul art. 146 lit. e) . Mai mult, dacă legiuitorul constituant ar fi dorit să facă o distincție între cei cinci titulari ai dreptului de sezină, cu privire la atribuția prevăzută în art. 146 lit. e) din Constituție, ar fi menționat-o expres. Or, textul constituțional nu operează nicio astfel de distincție, astfel încât considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018 sunt aplicabile mutatis mutandis fiecăruia dintre cei cinci titulari ai dreptului de sezină indicați în art. 146 lit. e) din Constituție, inclusiv președintelui Camerei Deputaților. În consecință, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, delegarea generală a atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților nu poate include delegarea prerogativei exclusive de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, drept ce poate fi exercitat doar de către președintele Camerei Deputaților. În același timp, vicepreședintele Camerei Deputaților, căruia, dacă i-ar fi delegate, cu caracter general, atribuțiile președintelui acestei Camere, nu poate exercita o atribuție ce constituie o prerogativă exclusivă și proprie a Președintelui Camerei Deputaților, și anume sesizarea instanței de contencios constituțional, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție. Examinând dispozițiile art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților ce reglementează atribuțiile președintelui Camerei, constatăm că, printre aceste atribuții, este prevăzută la lit. e) și cea care vizează dreptul acestuia de a sesiza Curtea Constituțională, în condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituția României, republicată. Prevederile art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaților, prin referirea generală la încredințarea de către președintele Camerei Deputaților, către vicepreședinți, a tuturor atribuțiilor enumerate în art. 34 din Regulament [inclusiv a atribuției prevăzute la lit. e) , respectiv cea care vizează sesizarea Curții Constituționale în condițiile prevăzute la art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituția României], conduc la concluzia că ar putea fi delegate, încredințate inclusiv atribuțiile care constituie prerogative exclusive și proprii ale președintelui Camerei Deputaților, fapt ce determină ca acest text din Regulamentul Camerei Deputaților să intre în contradicție cu dispozițiile art. 146 lit. a) , b) , c) și e) din Constituția României, republicată, întrucât președintele Camerei Deputaților nu poate să delege către vicepreședinți, atribuții proprii, exclusive, de o importanță maximă pentru stat, prevăzute în Constituție. Autonomia parlamentară nu poate fi contrară dispozițiilor exprese ale Constituției și nu poate duce la delegări de atribuții constituționale. Viciul de neconstituționalitate astfel constatat determină concluzia că dispozițiile art. 35 alin. (1) -(3) din Regulamentul Camerei Deputaților au fost adoptate contrar prevederilor legii fundamentale, prin lipsa unei limitări a delegării. ...