Decizia CCR nr. 282/2019Punctul 15

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că alin. (3) al art. 22 din Codul de procedură penală statuează în mod expres asupra (i) imposibilității de a reveni asupra cererii de renunțare la pretențiile civile (caracterul irevocabil al renunțării la drept) și (ii) imposibilității de a formula o nouă acțiune la instanța civilă, pentru aceleași pretenții. Astfel, întrucât este un act unilateral de voință al părții civile, este firesc ca renunțarea să fie irevocabilă. Pe de altă parte, întrucât este echivalentă renunțării la dreptul pretins, această manifestare de voință a părții civile stinge raportul obligațional având ca obiect pretențiile civile și face imposibilă o nouă acțiune în pretenții, chiar dacă aceasta s-ar introduce la instanța civilă. Câtă vreme dispozițiile art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală se aplică în egală măsură tuturor persoanelor care, având calitatea de parte civilă într-un proces penal, își exprimă voința de a renunța la pretențiile civile din acel proces, Guvernul apreciază că nu se poate susține caracterul discriminatoriu al acestora. În fine, prevederile criticate nu îngrădesc accesul la justiție; persoana vătămată prin infracțiune are la îndemână o acțiune civilă pentru repararea prejudiciului, pe care o poate exercita, la alegerea sa, fie la instanța civilă, fie la instanța penală, însă dacă hotărăște unilateral și voluntar să renunțe la pretențiile civile, actul juridic al renunțării stinge definitiv raportul obligațional și împiedică tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, care, potrivit art. 20 alin. (8) din Codul de procedură penală, constituie chiar obiectul acțiunii civile. ...