Sari la conținut

Decizia CCR nr. 285/2019Punctul 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.05.2019
Dosarul
5.149/2/2016

13. Totodată, se susține că art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) , art. 21 și art. 53 din Constituție, prin lipsa de claritate și previzibilitate a noțiunii de „comerciant“, sintagmă care nu este definită de un text de lege clar, de unde provine și divergența de interpretare a acestuia. În acest sens se arată că, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, care a abrogat dispozițiile Codului comercial, noțiunea de „comerciant“ nu este definită de legislația în vigoare și nici nu poate fi dedusă din interpretarea și aplicarea dispozițiilor civile în vigoare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2011. Importanța unei corecte determinări a noțiunii de „comerciant“ este pe deplin justificată și prin prisma faptului că, în concepția legiuitorului român, exprimată normativ prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, definirea și regimul juridic al instituției întreprinzătorului persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale, este strâns legată de două noțiuni imprecis reglementate, respectiv: „comerciant“ și „activitate economică“. Atât Legea nr. 161/2003, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 operează în continuare cu noțiunea de „comerciant“, deși noul Cod civil abrogă această noțiune și reglementează o noțiune diferită, și anume cea de „profesionist“. Având în vedere acestea, dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, încălcând, astfel, și principiul securității juridice, așa cum a fost consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie