Decizia CCR nr. 223/2019Punctul 13
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.04.2019
- Dosarul
- 16.153/3/2015
13. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 22 februarie 2019, s-a stabilit un cuantum al alocației de stat de 300 lei atât pentru copiii cu handicap cu vârsta de până la 3 ani, cât și pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani. În lumina celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina sub aspectul constituționalității prevederile în redactarea pe care o aveau la data ridicării excepției în fața instanței de judecată, întrucât litigiul are ca scop acordarea alocației majorate cu 100% și începând cu data nașterii până la împlinirea vârstei de 3 ani pentru un minor cu handicap, la fel ca pentru copiii cu handicap care au depășit această vârstă. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.