Decizia CCR nr. 225/2019Punctul 24

24. Curtea mai reține că statutul managerului public este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008. Potrivit art. 27 alin. (1) din acest act normativ (care face parte din capitolul IV: Drepturi salariale), „Pentru activitatea desfășurată, persoanele numite în funcții publice specifice de manager public au dreptul la un salariu stabilit în condițiile prevăzute la art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, care se aplică în mod corespunzător“, iar, în conformitate cu alin. (2) al art. 27, „Managerii publici beneficiază de prime, spor de vechime și alte drepturi salariale, în condițiile legii“. Art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2014 prevede faptul că salarizarea personalului din cadrul Administrației Prezidențiale, serviciilor Parlamentului și aparatului de lucru al Guvernului „se stabilește la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“. În acest context legislativ, dispoziția criticată din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 reglementează un anumit înțeles al sintagmei „se stabilește la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“, în sensul că prin aceasta se înțelege aplicarea aceluiași procent de creștere salarială pentru toate funcțiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excluderea funcțiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene și manager public. ...