Sari la conținut

Decizia CCR nr. 224/2019Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.04.2019
Dosarul
2.852/1/2016

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea pronunțându-se prin mai multe decizii în sensul conformității acestora cu dispozițiile din Legea fundamentală invocate și în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 492 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 31 octombrie 2018 (paragraful 14), Curtea a statuat că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, care consacră măsura suspendării de drept din funcție a judecătorului sau a procurorului care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, au ca scop principal protejarea prestigiului profesiei și a funcției exercitate, precum și menținerea încrederii cetățenilor în actul jurisdicțional. De asemenea, Curtea a constatat că prezumția de nevinovăție își menține valențele pe tot parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dar îndepărtarea temporară a magistratului din exercițiul funcției sale se justifică pe considerentul păstrării imaginii de probitate morală și profesională ce trebuie să caracterizeze sistemul judiciar, în ansamblul său, eliminându-se astfel orice fel de suspiciuni care ar putea să umbrească ideea de verticalitate morală pe care magistrații trebuie să o demonstreze în întreaga lor activitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie