Decizia CCR nr. 224/2019Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, referitor la prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, că încalcă dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la prezumția de nevinovăție, întrucât trimiterea în judecată a unui magistrat are repercusiuni pe plan profesional. Or, această prezumție presupune lipsa oricăror măsuri de natură punitivă sau care să determine persoana să resimtă consecințele unor fapte cu privire la care nu i s-a stabilit vinovăția, dincolo de orice dubiu rezonabil. Prin prisma exigențelor impuse de art. 53 alin. (2) din Constituție, se arată că limitarea adusă prezumției de nevinovăție nu este proporțională cu scopul vizat, aceasta având și consecințe discriminatorii. Totodată, se arată că suspendarea din funcția de judecător se aplică tuturor magistraților cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată. Dar din faptul că un judecător este trimis în judecată nu rezultă invariabil lipsa de imparțialitate a acestuia. O asemenea analiză se impune a se efectua în concret, și nu în abstract, în mod general și indiferent de circumstanțele concrete ale situației. De asemenea, autoarea excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 481D/2017 precizează că, în virtutea prezumției de nevinovăție, ar putea să exercite în cadrul instanței atribuțiile prevăzute în secțiunea a V-a din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015. Critica de neconstituționalitate este motivată și prin existența unor reglementări diferite pentru diverse categorii profesionale în ipoteza trimiterii în judecată, prin caracterul nejustificat al măsurii de suspendare din funcție din perspectiva deficitului de judecători și prin lipsa de proporționalitate între limitările aduse prezumției de vinovăție și scopul vizat de legiuitor din perspectiva consecințelor personale ireparabile. ...