Decizia CCR nr. 192/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.04.2019 · dosar 23.880/325/2009
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate impun adevăratului proprietar al terenului sarcina disproporționată și excesivă de a se îndrepta împotriva celui ce a vândut terenul în baza unui titlu nul pentru a obține prețul actualizat, cu consecința exonerării statului de obligația de garantare a creanțelor împotriva sa, în lipsa unei justificări obiective și rezonabile, și, respectiv, a privării de dreptul de proprietate a adevăratului proprietar, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire. În opinia sa, despăgubirea fostului proprietar trebuie să se realizeze înainte de privarea sa de proprietate, și nu ulterior. De asemenea, limitarea despăgubirii la cuantumul prețului actualizat nu respectă art. 44 alin. (3) din Constituție referitor la dreapta despăgubire. O despăgubire justă nu ar putea fi realizată decât prin plata valorii actualizate a bunului asupra căruia statul a dispus fără niciun drept și care ulterior a fost vândut în baza titlului nul absolut. De altfel, legile de reparație prevăd că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, se acordă măsuri compensatorii constând în valoarea actualizată a bunului. Mai mult, câtă vreme există posibilitatea reală ca vânzătorul să fie insolvabil, dreptul la despăgubire al adevăratului proprietar devine pur teoretic și iluzoriu. Se critică și faptul că textul de lege supus controlului de constituționalitate se aplică inclusiv atunci când terenul asupra căruia s-a constituit/reconstituit dreptul de proprietate prin titlul constatat nul a devenit proprietatea celui deposedat prin acte juridice încheiate ulterior datei de 22 decembrie 1989. Arată că nu poate fi acceptată o lege care permite statului să încalce dreptul de proprietate privată dobândit în anul 1991, altfel decât prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. ...
Sursa oficială ↗