Decizia CCR nr. 197/2019Punctul 14

14. Judecătoria Huedin - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. În acest sens, reține că textul de lege criticat reglementează o confiscare automată, de drept, a mijlocului de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au proveniența legală conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund. O atare reglementare permite confiscarea mijlocului de transport fără a se verifica, în prealabil, dacă proprietarul acestui bun este contravenientul ori dacă cel ce se pretinde a fi proprietar are cunoștință de săvârșirea contravenției constatate. De asemenea, din perspectiva protejării dreptului de proprietate, consacrat de dispozițiile art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să îndeplinească trei condiții, și anume: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie proporțională. Consideră că măsura confiscării reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, în opinia instanței cerința proporționalității nefiind respectată prin reglementarea textului de lege criticat. Face referire, totodată, la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.“, și la cele ale art. 21 alin. (3) din același act normativ care stabilesc că „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“, pentru a sublinia faptul că prevederile legii speciale, în speță Legea nr. 171/2010, nu conțin criterii în raport cu care să se aprecieze oportunitatea aplicării sancțiunii complementare a confiscării mijloacelor de transport în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei contravenții în parte, aplicarea măsurii complementare operând ope legis, fără vreo posibilitate de apreciere din partea agentului constatator. Instanța apreciază, totodată, că posibilitatea proprietarului bunului confiscat de a se adresa instanțelor prin intermediul plângerii contravenționale întemeiate pe prevederile art. 31 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu poate conduce la constatarea faptului că principiile enunțate ar fi respectate prin exercitarea controlului ulterior. Respectarea dreptului fundamental de proprietate reprezintă o obligație atât în sarcina legiuitorului, cât și în sarcina instituțiilor abilitate să aplice măsura confiscării, nu numai în cadrul unui litigiu derulat în fața instanței. În concluzie, instanța apreciază că Legea nr. 171/2010 ar trebui să prevadă criterii care să permită aplicarea acesteia cu respectarea criteriului proporționalității între sancțiunea complementară aplicată și natura și gravitatea faptei contravenționale săvârșite, ținând cont și de valoarea bunului supus confiscării raportat la natura și gravitatea faptei contravenționale săvârșite, respectiv de persoana căreia îi aparține bunul supus confiscării și care ar putea să nu cunoască scopul folosirii lui. ...