Decizia CCR nr. 197/2019Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul Curții nr. 1.620D/2107, autoarea arată că textul de lege criticat stabilește o modalitate absolută de confiscare a autovehiculului cu care s-a transportat material lemnos fără proveniență legală, fără a se ține seama de identitatea proprietarului autovehiculului, dacă acesta a cunoscut/nu a cunoscut activitățile care se efectuau cu autovehiculul și fără să se impună vreo condiție de proporționalitate legată de confiscare. Arată că, în speță, posesia bunului supus confiscării a fost exercitată de un terț, iar o eventuală acțiune în regres a proprietarului, ulterioară, nu are rolul de a garanta dreptul său de proprietate, astfel cum impune art. 44 din Constituție. Mai mult, în acest fel, dreptul de proprietate este transformat într-un drept de creanță împotriva terțului contravenient, ceea ce creează o situație incertă și nefavorabilă proprietarului, ca și durata demersurilor pentru recuperarea bunului. Susține, de asemenea, că măsura confiscării mijlocului de transport afectează justul echilibru ce se impune a fi păstrat între interesul general al societății și interesul individual vizat de o asemenea măsură, acesta fiind realizat, în opinia autoarei excepției, prin aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii și prin confiscarea produselor transportate ilicit, fără a mai fi necesară și justificată măsura complementară a confiscării mijlocului de transport utilizat în scopul săvârșirii contravenției. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în cauze referitoare la măsura confiscării, în care s-a statuat că este necesară aprecierea comportamentului titularului dreptului de proprietate, în sensul stabilirii unui anumit grad de vinovăție a acestuia cu prilejul încălcării legii (Hotărârea din 24 octombrie 1986, pronunțată în Cauza Agosi împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, și Hotărârea din 5 mai 1995, pronunțată în Cauza Air Canada împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Arată totodată că interesul general este protejat prin măsuri mai aspre în cazul săvârșirii unor contravenții decât în cazul săvârșirii altor infracțiuni și, în acest sens, invocă dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, potrivit cărora sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Reține că art. 19 din Legea nr. 171/2010 nu reglementează astfel de condiționări referitoare la proprietatea bunurilor confiscate, rezultând astfel că, în cazul săvârșirii unor asemenea contravenții, măsura confiscării mijlocului de transport se poate aplica indiferent dacă bunul este proprietatea contravenientului ori, indiferent dacă, fiind proprietatea altei persoane, aceasta a cunoscut sau nu scopul folosirii lui. Consideră că se creează astfel o situație vădit discriminatorie între persoanele care săvârșesc infracțiuni de furt de material lemnos prin transportarea acestuia cu un autoturism și persoanele care săvârșesc contravenții privind transportul materialului lemnos a cărui proveniență nu poate fi justificată, prin crearea unei situații juridice mai favorabile in abstracto persoanelor care comit infracțiuni, prin aceasta textul de lege criticat fiind contrar dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 21 alin. (3) și art. 44. Totodată, consideră că textul de lege criticat nu respectă condiția proporționalității, sancțiunea confiscării mijlocului de transport indiferent de valoare, în materie contravențională, ridicând grave probleme în ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...