Decizia CCR nr. 197/2019Punctul 17

17. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 1.171D/2017, consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că, potrivit art. 44 alin. (9) din Constituție, „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“. Totodată, potrivit art. 41 din Legea nr. 171/2010, „Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel“. În privința sancțiunii complementare a confiscării speciale, art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 statuează că aceasta are ca obiect bunurile „destinate, folosite sau rezultate din contravenții“ [alin. (3) lit. a) ], „trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite“ [alin. (5) ] și, în fine, „se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei“ [alin. (6) ]. Or, în aceste chestiuni, Legea nr. 171/2010 nu conține derogări, prevederile art. 19 alin. (13) fiind tocmai în sensul că mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au proveniență legală - bunuri ce intră în categoria „bunurilor folosite la contravenții“, conform art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 - sunt supuse confiscării. Mai mult, chiar Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 - dreptul comun în materie contravențională - prevede la art. 47 că „Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal (...)“. Or, potrivit prevederilor art. 112 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul penal, dacă valoarea bunurilor folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală - supuse confiscării - „este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei“, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Așadar, interpretate nu izolat, ci sistematic, în coroborarea lor cu dispozițiile sus-menționate din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și din Codul penal, prevederile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 oferă agentului constatator suficiente criterii pentru a aprecia nivelul sancțiunii complementare a confiscării speciale atunci când aceasta are ca obiect mijloace de transport cu o valoare mai mare decât a materialului lemnos transportat fără a avea proveniență legală, conformându-se astfel dispozițiilor art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală. Pe de altă parte, se arată că, atunci când agentul constatator aplică sancțiunea confiscării speciale fără a ține seama de aceste criterii, contravenientul poate contesta legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, iar instanța de judecată - în virtutea competenței sale de a controla aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare [art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001] - va putea hotărî asupra măsurii confiscării, așa cum prevăd dispozițiile art. 34 alin. (1) din același act normativ. Mai mult, în temeiul art. 32 alin. (3) din actul normativ precitat, plângerea formulată de contravenient suspendă executarea procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunile aplicate și măsura confiscării dispuse de agentul constatator. În fine, se reține că, dacă bunul confiscat a fost valorificat în cursul procesului, în aplicarea art. 41 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța va dispune să se achite proprietarului o despăgubire stabilită în raport cu valoarea de circulație a acestuia, ținând seama și de partea din bun ce a fost confiscată prin echivalent bănesc. ...