Decizia CCR nr. 169/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.03.2019 · dosar 37.383/3/2016
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate Ioan Stănică, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că modificările aduse prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 111/2017, încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, prin faptul că se aplică unor efecte juridice consumate anterior. Arată că dosarul de despăgubire a fost soluționat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la data de 28 iulie 2016, moment în care nu erau în vigoare dispozițiile legale criticate. La data de 25 ianuarie 2017, instanța de judecată a admis contestația formulată împotriva deciziei Comisiei Naționale, obligând-o pe aceasta din urmă să emită o nouă decizie de compensare în puncte. Ulterior declarării apelului, până la soluționarea acestuia, prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin Legea nr. 111/2017, iar decizia instanței de apel a fost în sensul aplicabilității în cauză a prevederilor legale astfel modificate, cu motivarea că acestea nu retroactivează, deoarece nu conduc la o reanalizare a tuturor deciziilor emise anterior. Se susține că, în acest mod, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor legale criticate, Curtea de Apel București a încălcat principiul neretroactivității legii civile. Se arată că nu se poate vorbi de aplicarea principiului tempus regit actum, deoarece legea nouă s-a aplicat unor efecte juridice consumate. Invocă, în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008. ...
Sursa oficială ↗