Decizia CCR nr. 159/2019Punctul 20

20. Astfel, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat îngrădește posibilitatea atacării deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, în aceleași condiții de atacare a unui act administrativ, respectiv la instanța de contencios administrativ, iar nu la una civilă, și cu respectarea termenului de drept comun în materie, prin Decizia Curții Constituționale nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, paragraful 19 și următoarele, Curtea a statuat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român și-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Soluția legislativă prevăzută de textul de lege criticat reprezintă una dintre modalitățile prin care statul român a dat expresie, sub acest aspect, recomandărilor Curții Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu împotriva României în vederea înlăturării sistemului defectuos, stagnant, generator de întârzieri considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrare dreptului la un proces echitabil, ca urmare a duratei excesive a procedurilor. Astfel, prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secțiilor civile ale tribunalului competența de soluționare a contestațiilor atât împotriva deciziilor entităților deținătoare sau învestite de lege cu soluționarea notificărilor, cât și ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluții legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicție a unei instanțe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte (paragraful 21). ...