Decizia CCR nr. 24/2017Punctul 17

17. Distinct de aceste considerente generale, Curtea a examinat, prin Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, critici similare celor formulate şi în cauza de faţă. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile împotriva deciziilor emise de entităţile învestite ar trebui să fie o instanţă de contencios administrativ, iar nu una civilă, Curtea a observat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român şi-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Soluţia legislativă prevăzută de textul de lege criticat reprezintă una din modalităţile prin care statul român a dat expresie, sub acest aspect, recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu împotriva României în vederea înlăturării sistemului defectuos, stagnant, generator de întârzieri considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrare dreptului la un proces echitabil ca urmare a duratei excesive a procedurilor. Astfel, prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secţiilor civile ale tribunalului competenţa de soluţionare a contestaţiilor atât împotriva deciziilor entităţilor deţinătoare sau învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, cât şi ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluţii legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicţie a unei instanţe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte (paragraful 21). ...