Decizia CCR nr. 142/2019Punctul 46
Punctul 46
46. Curtea observă că, potrivit legii criticate, legiuitorul păstrează în sfera penalului doar faptele de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor autorizației a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, și anume a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și a oricăror altor lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil - teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate. ...
Sursa oficială ↗