Decizia CCR nr. 147/2019Punctul 21

21. Articolul unic pct. 1 din lege prevede dispunerea soluției de renunțare la urmărirea penală, în ipoteza în care în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile. Însă, conform art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală este o soluție ce poate fi dispusă doar de procuror - nu și de instanța de judecată - prin ordonanță, motiv pentru care poate fi pronunțată numai până la finalizarea urmăririi penale. Prin urmare, legiuitorul nu a prevăzut și soluția care poate fi pronunțată de către instanță, în situația acoperirii de către inculpat a prejudiciului în cursul judecății, până la primul termen de judecată. De altfel, forma în vigoare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prevede soluția reducerii la jumătate a limitelor pedepsei reglementate de lege pentru fapta săvârșită, aplicabilă, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, până la primul termen de judecată, în condițiile în care inculpatul, care a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală reglementată la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, acoperă integral pretențiile părții civile în una dintre etapele procesuale anterior menționate. De asemenea, propunerea legislativă care a stat la baza legii analizate, în forma propusă de inițiatori, reglementa, la articolul unic, cu privire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, doar ipoteza acoperirii integrale de către inculpat a pretențiilor părții civile, în cursul urmăririi penale, pentru care prevedea soluția clasării. Totodată, în forma adoptată de Senat, legea criticată reglementa, la articolul unic pct. 1, cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, doar ipoteza plății de către inculpat a prejudiciului creat prin săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală (majorat cu 50%, împreună cu dobânzile și penalitățile aferente) în cursul urmăririi penale, situație în care se dispunea renunțarea la urmărirea penală. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că articolul unic pct. 1 din lege [cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005] este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, fiind practic inaplicabil în ipoteza plății, în cursul judecății, până la primul termen de judecată, a sumelor calculate, conform algoritmului prevăzut în ipoteza normei analizate, de către inculpatul care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005. ...