Decizia CCR nr. 144/2019Punctul 21

21. Cu privire la obiectul de reglementare al legii, instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant că „legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia“. Prin urmare, președintele Camerei Deputaților apreciază că înființarea prin lege a Consiliului național pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică nu poate fi reținută ca argument de neconstituționalitate prin invocarea nerespectării principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, fiind mai degrabă o chestiune de oportunitate față de care Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, are deplină competență. Cu privire la oportunitate, sunt invocate considerentele Deciziei nr. 30 din 27 ianuarie 2016, prin care Curtea a statuat că „în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție […] Parlamentul poate adopta orice soluție pe care o consideră oportună și necesară“, și ale Deciziei nr. 52 din 1 februarie 2018, potrivit cărora „un ipotetic control cu privire la aceasta (oportunitate n.a.) excedează în totalitate sferei de competență a Curții Constituționale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ține de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opțiune în privința caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată“. ...