Decizia CCR nr. 129/2019Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2019 · dosar 3.657/337/2016
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că prin consemnarea sumei de către debitor la dispoziția executorului judecătoresc potrivit textului legal criticat se stinge raportul conflictual dintre părți. Referitor la critica potrivit căreia nu există un control judecătoresc prealabil al desființării măsurilor executorii sau de executare, arată că în ipoteza formulării de către părți a unei contestații la executare, aceasta este supusă controlului instanței de judecată, iar în cazul în care debitorul formulează, în mod abuziv, o astfel de contestație la executare, există remedii procesuale, precum sancționarea abuzului de drept procesual, respectiv a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale. ...
Sursa oficială ↗