Decizia CCR nr. 117/2019Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului arată că principiul legalității implică o obligație pozitivă a legiuitorului, de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Analizând cele trei texte legale criticate, Avocatul Poporului susține că procedura în cazul recunoașterii învinuirii, cu toate aspectele pe care aceasta o presupune, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. Prin urmare, textele legale criticate nu sunt de natură a încălca prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În continuare, face referire la jurisprudența Curții Constituționale prin care aceasta a respins, ca neîntemeiată, excepțiile de neconstituționalitate referitoare la aceleași dispoziții, din perspectiva unor critici identice. ...
Sursa oficială ↗