Decizia CCR nr. 110/2019Punctul 17

17. În mod similar celor reținute prin decizia mai sus invocată, Curtea constată că sintagma „pe nedrept“ din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu beneficiază de o definiție legală, în sensul legii penale și nici nu este definită, în mod expres, prin norme juridice specifice altor ramuri de drept, motiv pentru care Curtea reține că intenția legiuitorului a fost de aceea de a-i atribui acesteia înțelesul ce rezultă din sensul comun al cuvintelor ce o compun. Astfel, conform Dicționarului explicativ al limbii române, prin „drept“ se înțelege „totalitatea regulilor de conduită, a normelor instituite sau sancționate de puterea de stat, [...], reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrângere a statului, [...].“ De altfel, acesta este și sensul dat cuvântului „drept“ de doctrina juridică, acesta fiind definit ca reprezentând „un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul“. Așa fiind, expresia „pe nedrept“ semnifică situația existenței unei dispoziții legale care să prevadă, direct sau indirect, faptul că o anumită situație de fapt este în dezacord cu prevederile legale. Prin urmare, în contextul reglementat de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sintagma „pe nedrept“ are în vedere principala caracteristică, în viziunea legiuitorului, a rezultatului faptei de obținere de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prin folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Cu alte cuvinte, „pe nedrept“, în sensul textului criticat, arată caracterul ilicit al rezultatului comiterii faptei prevăzute în ipoteza normei de incriminare criticate. Așa fiind, interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este aceea că folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete ar putea avea ca rezultat și obținerea, în mod legal, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, așa cum greșit susține autorul excepției. Dimpotrivă, interpretând per a contrario dispozițiile legale ce fac obiectul controlului de constituționalitate, Curtea reține că săvârșirea acelorași fapte, fără atingerea rezultatului anterior menționat, nu va fi sancționată potrivit art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ci conform dispozițiilor art. 18^4 din aceeași lege, referitoare la sancționarea tentativei la infracțiunea reglementată la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000. În acest sens, Curtea reține că prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. Prin aceeași decizie, la paragraful 52, s-a statuat că acțiunea de folosire (constând în utilizarea sau întrebuințarea documentelor ori declarațiilor false, inexacte sau incomplete) sau de prezentare (înfățișare în vederea examinării) de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, atât în situațiile în care nu ne aflăm în prezența unei succesiuni de norme penale în timp, cât și în situațiile tranzitorii, în care își găsește aplicarea textul art. 5 din Codul penal, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. ...