Decizia CCR nr. 111/2019Punctul 10
Punctul 10
10. În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, arată că acestea sunt neconstituționale, deoarece nu prevăd (spre deosebire de alte situații) un termen până la care organul de urmărire penală are obligația de a dispune continuarea urmăririi penale față de persoana care anterior a avut calitatea de martor și care urmează să dobândească calitatea de suspect. Este nejustificată și inechitabilă situația în care - deși se constată că din datele și probele existente în cauză rezultă bănuiala rezonabilă a săvârșirii unei fapte penale - nu se procedează la continuarea urmăririi penale in personam. Astfel, până la aducerea la cunoștință a calității de suspect, persoana respectivă este privată de dreptul la apărare, neputând participa la desfășurarea urmăririi penale, la administrarea probatoriului sau să formuleze cereri în apărare sau de studierea dosarului. În aceste condiții se permite organelor de urmărire penală să restricționeze dreptul la apărare al suspectului pentru un interval de timp nedeterminat - între momentul în care acesta este audiat ca martor și până la momentul la care este informat de noua calitate dobândită. ...
Sursa oficială ↗